Tibbe era un ziarist timid care nu scria altceva decât articole despre pisici. A fost cât pe aici să fie dat afară numai că, în acea zi, a apărut o doamnă ce s-a cazat la el în mansardă. Cu ajutorul acelei doamne, Tibbe a reușit să scrie și altceva decât texte cu pisici. El a ajuns astfel, mai curajos și mai îndrăzneț. Personajul cel mai interesant din lectură mi s-a părut domnișoara Miau. Ea era o pisică ce a sfârșit pin a se transforma în domnișoară. Domnișoara Miau încă mai putea vorbi cu pisicile. M-a impresionat comportamentul lui Tibbe atunci când a susținut că Elmer, un personaj care deținea Asociația Prietenii Animalelor, a aruncat într-o pungă de gunoi șase pisoi. Nu mi-a plăcut atitudinea lui Elmer față de pisici. El le lovea cu sticle, cu piciorul sau le speria lăsându-l pe Arest, căinele lui, să le alunge. Din această lectură îmi dau seama că nu e bine să fi timid și să fi violent cu animalele. Această carte ne arată că trebuie să ave
Natura Totul s-a trezit De ciripitul lor, Cum cântă toate-n cor. Cerul e mai limpede ca lacrima, Iar pe câmpiile în floare Se așează mândrul soare. Păsările ciripesc, Iar vara tot dispare Ce s-a întâmplat, oare? Ploi, călduri și vânturi Natura așa este! Nu ca-n poveste.
Comments
Post a Comment